|
|
Aniversare 17 aniIn data de 4 februarie 2007 in Biserica Baptista Maranata – Arad, a avut loc aniversarea a 17 ani de la infiintarea ca si biserica . Momentele ce au precedat aceasta au fost unele pline de suferinte si necazuri din cauza vremurilor grele din perioada comunista a anilor ’80. Pe atunci biserica, care nu avea un nume propriu si nici macar un locas de inchinare, numara totusi 50-60 de persoane. In aceasta perioada fratii si surorile bisericii impreuna cu pastorul Dorel Popa, organizau in fiecare duminica misiuni in bisericile mici de la sate, unde vesteau Evanghelia Domnului Isus, prin predica si prin cantare. Drumul spre aceste biserici de la sate era parcurs cu trenul, Evanghelia fiind vestita si calatorilor care erau in tren, mai ales prin cantarea fratilor. Acest lucru a adus un renume bisericii “ambulante”, fiind denumita “Biserica din tren”, datoria faptului ca misiona calatorii din trenuri. Cu toate acestea Dumnezeu nu a uitat rugaciunile fierbinti ale copiilor Sai si a facut posibil ca in data de 3 februarie 1990, membrii “Bisericii din tren” sa se constituie in Biserica Crestina Baptista “Maranata”, prima biserica de atunci din tara cu acest nume, avandu-l ca si pastor pe fratele Dorel Popa. Astfel Dumnezeu si-a aratat inca o data Puterea si Slava Sa prin faptul ca in ciuda piedicilor acelor vremuri, El a adus oportunitatea infiintarii Bisercii Baptiste “Maranata” din Arad. “ Fie ca Dumnezeu sa fie Slavit pentru aceasta! ” Inregistrarea intregului serviciu in format video de la acest eveniment o puteti gasi la sectiunea downloads | Binecuvantare - Moraru David-2007.01.21In data de 21 ianuarie 2007 familia Moraru si-a adus la binecuvantare copilul lor. Dumnezeu a binecuvantat aceasta familie cu inca un copil pe nume David. Familia Moraru mai are inca 2 copii, Patrick si Flavia. Domnul sa-i binecuvanteze pe fiecare ! inregistrarea video de la acest eveniment o puteti gasi la sectiunea downloads | Binecuvantare - Lascau Matei Emanuel – 2007.01.07In data de 07 ianuarie 2007 in Biserica Baptista Maranata, una din familiile tinere ale bisericii, familia Lascau Lucian si Manuela si-au adus copilul la binecuvantare. Baietelul se numeste Matei Emanuel. Familia Lascau mai are inca o fetita. Fie ca Domnul sa binecuvanteze acest copil si sa-l poarte pe bratul Sau ! inregistrarea video de la acest eveniment o puteti gasi la sectiunea downloads | BotezIn 12 Decembrie 2006 a avut loc in Biserica Crestina Baptista Maranata din Arad un nou botez. Cu aceasta ocazie au marturisit 12 frati si surori ca s-au nascut din nou, ei fiind botezati de fratele pastor Daniel Cojita. Dumnezeu sa-i binecuvanteze si sa-i tina pe calea Sa. Anca Silviana Ardelean Florin Bărbătei Lenuţa Bodârlău Adina Buglea Marius Gherda Pavel Haiduc Ana-Maria Nistor Cristina Opriş Vanesa Roşca Traian Tudorache Bogdan Ungureanu Gabriela Imagini video de la acest eveniment puteti gasi vizitand pagina downloads , sau puteti vedea aspecte vizitand galeria foto la sectiunea evenimente | Vizita familiei regaleIn 17 Decembrie 2006 Biserica Baptista Maranata din Arad a avut onoarea sa aiba ca invitati familia regala, Mihai I de Romania si Regina Ana. Cu aceasta ocazia s-au adus laude Domnului Isus Hristos prin cantece interpretate de corul bisericii. Mai multe aspecte video de la acest eveniment puteti vedea aici."Familia regala romana provine din una dintre cele mai proeminente case domnitoare din istoria Europei: Dinastia Hohenzollern . Familia Hohenzollern a jucat un rol extrem de important in Germania evului mediu. Ramura principala a familiei Hohenzollern, singura supravietuitoare pina in zilele noastre, ramura Nurenmberg, s-a impartit in anul 1200 in doua linii: linia Franconica si cea Svaba. Fondatorul Familiei Regale Romane, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost descendent al liniei Svabilor si s-a nascut in Sigmaringen (in sudul Germaniei de azi), in aprilie 1839. Carol a venit in Romania in 1866, incognito. Aceasta precautie era necesara, deoarece a trebuit sa traverseze Austria, care era in relatii de tensiune cu Prusia la acea vreme. El a fost proclamat 'domnitor' al Romaniei in acelasi an, iar in 1881 el devenea primul Rege al Romaniei. Ferdinand, unul din nepotii lui Carol (care nu a avut mostenitori directi) a succes unchiului sau la tron. In timpul domniei sale, visul romanilor de a se uni intr-un singur stat a devenit realitate. El a fost incoronat Rege al Romaniei Mari in 1922. Regele Ferdinand si regina Maria au avut mai multi copii, cel mai mare dintre ei, principele Carol, urmand sa mosteneasca coroana de otel a Romaniei. Carol a fost primul Hohenzollern nascut in tara noastra. Inteligent si cultivat, cu o personalitate debordanta, Carol ar fi putut sa fie un mare rege, insa defectele i-au umbrit calitatile, au zdruncinat dinastia si au subrezit democratia din Romania. In timpul primului razboi mondial, parasindu-si indatoririle de militar, Carol a fugit impreuna cu Zizi Lambrino, fiica unui maior din anturajul Curtii, la Odessa, unde cei doi s-au si cununat in anul 1918. Casatoria lor morganatica a fost insa anulata, astfel ca, in 1921, dupa o lunga calatorie in jurul lumii, principele Carol urma sa o cunoasca pe Elena, din familia regala a Greciei. In acelasi an, Carol si Elena s-au casatorit, iar pe 25 octombrie 1921 se nastea, la Sinaia, in Castelul Foisor, Mihai, viitorul Rege al Romaniei.Mihai I, Rege al Romaniei (1940-1947)A doua domnie a Regelui Mihai a inceput in conditii dramatice, intr-o Romanie mica, ciuntita din toate partile, intr-o Europa in razboi. Prerogativele regale fusesera drastic limitate, intreaga putere executiva aflandu-se in mainile lui Ion Antonescu si a guvernului sau compus in mare parte din membrii miscarii legionare. Generalul venise la putere cu ajutorul legionarilor si, in consecinta, primul decret dat sub domnia Regelui Mihai a fost practic o consfintire a acestei stari de fapt aparute in ultimele zile dinaintea abdicarii tatalui sau: "Art.1. Statul roman devine stat national legionar; Art.2. Miscarea legionara este singura miscare recunoscuta in noul stat (...); Art.3. Domnul general Ion Antonescu este conducatorul statului legionar si seful regimului legionar; Art.4. Domnul Horia Sima este conducatorul miscarii legionare." Si pentru ca miscarea legionara era o miscare extremista care uza de mijloace violente pentru a-si impune vointa, crimele politice ale noului regim nu au intarziat sa-si faca "aparitia". Legionarii nu erau de fapt la primele atentate, pentru ca cei doi prim-ministri asasinati in timpul lui Carol al II-lea au fost ucisi tot de catre acestia. Aflati la putere, legionarii si-au indreptat "atentia" in principal impotriva acelor oameni politici sau personalitati ale vietii publice care s-au remarcat prin atitudinea lor anti-legionara. Intre cei ucisi s-au numarat marele savant Nicolae Iorga, care a fost si profesorul de istorie al Regelui Mihai, si profesorul Virgil Madgearu, om politic national-taranist si remarcabil economist. Pe plan extern Romania a devenit practic un satelit al Germaniei atat din punct de vedere politic cat si din punct de vedere economic. Situatia Regelui Mihai in acea perioada era una foarte stranie. Desi era formal seful Armatei si suveran al Romaniei, participarea sa la decizile politice si militare ale guvernului a fost sistematic impiedicata de catre Antonescu. Maresalul (intre timp Antonescu fusese inaintat la rangul de maresal) l-a inconjurat pe Rege cu oameni care il informau despre toate miscarile tanarului suveran. Multi dintre aghiotantii regali trimiteau rapoarte scrise maresalului, rapoarte care duceau la schimbari permanente ale personalului din jurul Regelui. In mijlocul acestor sicane zilnice, Regele Mihai a trait si un moment de bucurie prin reintoarcerea din exil a mamei sale. Regina-Mama Elena fusese practic alungata de catre Carol al II-lea, insa Antonescu a considerat oportuna reintoarcerea ei in primul rand pentru a desavarsi educatia fiului ei. Mihai si mama sa au reusit sa schimbe atmosfera de la Curtea regala, reducand din fastul costisitor impus de catre Carol al II-lea. De asemenea aleile din jurul Castelului Peles au fost redeschise accesului publicului. In acest timp, pe fondul violentelor si asasinatelor comise de catre legionari, conflictul dintre Ion Antonescu si Horia Sima a devenit tot mai acut, indreptandu-se cu pasi rapizi catre o confruntare deschisa. Astfel, in luna ianuarie a anului 1941, legionarii lui Sima au declansat o rebeliune armata cu scopul de a-l inlatura pe Antonescu si a pune mana pe intreaga putere. Insa Antonescu, primind "suport moral" din partea lui Hitler, a trecut, cu ajutorul armatei, la inabusirea rebeliunii. Nereusind in tentativa lor de a-l atrage pe Regele Mihai de partea lor, legionarii au fost inlaturati de la putere, Horia Sima refugiindu-se tocmai in Germania, unde Hitler avea sa-l "tina" ca modalitate de santaj la adresa lui Anotnescu. La 27 ianuarie 1941 Antonescu a constituit un guvern militar, din care legionarii au fost complet eliminati. S-a instaurat, in acest fel, al treilea regim autoritar din istoria moderna a Romaniei, dupa cel al lui Carol al II-lea si cel national-legionar. Mijloacele de propaganda ale acelor vremi il elogiau zi de zi pe maresalul Antonescu, semnificativa in acest sens fiind o statistica a presei (evident oficiale pentru ca presa libera practic nu exista) anului 1943 care a publicat peste 1290 de articole elogioase la adresa maresalului fata de numai 261 despre Rege. Anul 1941 avea sa marcheze intrarea Romaniei in razboi. La 22 iunie Antonescu a ordonat armatei sa treaca Prutul. In acest fel, Romania s-a alaturat din prima zi Germaniei in razboiul contra Uniunii Sovietice, cu speranta redobandirii teritoriilor pierdute nu numai in est ci si in vest. Antonescu credea ca prin angajarea in razboi alturi de germani ii va face pe acestia din urma sa sprijine Romania in redobandirea Ardealului de nord ocupat de catre Ungaria, tot in 1940. Aceasta speranta s-a dovedit desarta, pentru ca in spatele unor false promisiuni, Hitler cauta sa se foloseasca atat de Romania cat si de Ungaria in realizarea scopurilor sale. Intrarea Romaniei in razboi a fost bine primita atat de catre populatie cat si de catre armata, Rege sau oamenii politici democrati din opozitie, Iuliu Maniu si Constantin Bratianu, cu toate ca Antonescu a ordonat declansarea luptelor fara sa se consulte cu nici un factor politic. Ba mai mult, Antonescu nici macar nu incheiase vreun tratat sau vreo conventie cu Germania care sa stipuleze conditiile si limitele colaborarii. Edificator despre felul in care vedea maresalul conducerea tarii este faptul ca Regele Mihai nici macar nu a fost anuntat despre inceperea razboiului, afland despre aceasta de la radio BBC. Daca recucerirea Basarabiei si Bucovinei de nord au fost actiuni fara indoiala populare, continuarea razboiului dincolo de raul Nistru, care reprezenta granita de est a Moldovei istorice si a Romaniei mari, a fost intampinata cu ostilitate. Regele Mihai i s-a opus cu hotarare, ca si unii generali din armata sau oamenii politici democrati. Iuliu Maniu a adresat nenumarate memorii in care atragea atentia maresalului Antonescu asupra marii greseli pe care a facut-o trimitand trupele sa lupte pe teritorii care nu au apartinut niciodata Romaniei. Campania din est a adus nenumarate complicatii si in relatiile tarii noastre cu Anglia si Statele Unite, in cele din urma, la presiunile Rusiei, cele doua puteri aliate raspunzand in cele din urma anterioarelor declaratii razboi ale Romaniei. Cu toate aceste conditii, reprezentantii Statelor Unite au precizat ca ei considera participarea la razboi a romanilor ca nefiind expresia liberei vointe, ci o constrangere din partea Germaniei naziste. Treptat, pe masura ce trupele romane se afundau din ce in ce mai adanc pe teritoriul sovietic, opozitia din tara incepea sa se coaguleze iar eforturile diplomatice ale acesteia incep sa se indrepte catre gasirea unor solutii de scoatere a Romaniei din razboiul impotriva aliatilor. Discursul Regelui Mihai cu ocazia anului nou 1943, rostit la radio, a avut o semnificatie aparte: "Urarea ce fac cu acest prilej poporului meu, caruia istoria i-a harazit pana acum atatea suferinte, intretatiate doar de rare luminisuri de dreptate, este ca sfarsitul framantarilor sangeroase care sfasie omenirea sa-i aduca consfintirea definitiva a drepturilor sale nepieritoare". Tot atunci, pe 1 ianuarie 1943, Regele a declarat public, in fata intregului corp diplomatic venit sa-l felicite, ca spera intr-o "pace bazata pe dreptate, libertate si intelegere"." sursa: www.cs.kent.edu |
|
|